superlativ stilistic, figură de stil care constă în exprimarea superlativului pe calea substituirii construcției proprii – consacrate gramatical – fie printr-un inedit lexical, fie, mai ales, prin construcții străine ca structură de suprafață, dar apte ca structură de adâncime să exprime ideea de superlativ (I): 1. prin ineditul lexical: „Copilul numai ochi.” (I. L. Caragiale) „Mă rog, foc de ger, era, ce să vă spun mai mult.” (I. Creangă); 2. printr-o construcție străină, ca structură de suprafață, a exprimării gramaticale a superlativului: „Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere.” (Eminescu)